Sfântul Haralambie este cinstit anual pe 10 februarie ca apărător împotriva bolilor, protector al oamenilor, animalelor și al recoltei în tradiţia populară. Textul evocă criza ciumei negre cauzată de bacteria Yersinia pestis: primele semnalări în Europa încep în 1347, când 12 corăbii din Asia au adus boala în portul Messina (Sicilia).
Epidemia a ucis „milioane” de oameni, iar în „câţiva ani aproape jumătate din populaţia Europei” a pierit. Simptomele tipice menţionate includ dureri, frisoane şi buboane — umflături axilare, cervicale sau inghinale care pot ajunge la dimensiunea unor portocale şi se înnegreau.
Hagiografia prezintă un Haralambie venerabil, martirizat în timpul împăratului Septimius Sever la vârsta de 113 ani; se relatează că a rostit: „Cel ce va ţine ziua mea şi va posti-o, de acela să nu se apropie nici o boală”. În folclorul românesc figura Sfântului se contopeşte cu practici populare numerice: „cămeşa ciumei” era ţesută într-o noapte de 9 babe dintr-un singur caier; colacul ritual era rupt în 4 bucăţi înainte de răsărit; unele remedii simbolice implicau 4 direcţii ale vântului.
Legendele includ „Mama Muşa” – întruparea ciumei, păstrată uneori într-o nucă purtată de sfânt. Ritualurile de ofrandă (tărâţe, sare, cartofi, mere, colivă, colaci) sunt menţionate ca mijloace de sfinţire şi protecţie, folosite pentru oameni şi animale.
Articolul subliniază una dintre concluzii-cheie: astăzi, datorită medicinei moderne, ciuma este aproape eradicată în ţările civilizate, dar memoria numerică a tragediei (1347, 12 corăbii, vârsta de 113 ani, „aproape jumătate” din Europa) şi ritualurile asociate rămân parte din patrimoniul religios şi cultural.
